Școli reparate pentru a fi închise ?!

Acum cinci ani, se făceau primii pași pentru reforma învățământului din Republica Moldova. Deși se vorbea și despre optimizare, aceasta urma să fie făcută în primul rând în beneficiul elevilor. Demografia în scădere și calitatea predării în școlile mici erau motivele principale pentru care se opta pentru reorganizarea unor instituții de învățământ.

Anterior investițiile capitale în școli nu țineau cont de durabilitate și prognoza numărului de elevi care urmau să vină în aceste instituții de învățământ. Nu s-au stopat investițiile în școlile despre care se cunoștea că urmau a fi reorganizate (cu riscul de a fi lichidate) nici după începerea reformei învățământului.

În ultimul deceniu dinamica în scădere a numărului de elevi din Republica Moldova a ajuns la aproape o treime. În raionul Soroca situația este și mai gravă, dacă în 2007 erau cam 14 mii de elevi, în prezent nu sunt nici 8 mii, numărul acestora reducându-se aproape în jumătate. Cu toate acestea în școli s-au tot investit bani în ultimul deceniu. Și nu este un lucru rău acest fapt, doar că-i păcat că de multe ori motivația a fost una populistă, iar edificiile pentru care s-au alocat milioane de lei (din bugetul de stat, cel raional și local, ba și din diverse fonduri și granturi) au rămas în prezent semipustii sau pustii.

 

Sursa

 

Be the first to comment on "Școli reparate pentru a fi închise ?!"

Leave a comment

Your email address will not be published.